Főoldal
Elhelyezés
Történet
A környék
Rendezvények
Fotó galéria
Virtuális túra 360°
Kontakt
 
en de fr pl hu

 

Imprejurimi
 

 

Orasul Lipova

Prima atestare documentară a oraşului Lipova datează din anul 1314 sub denumirea de Lipva. În anul 1324 aşezarea este menţionată sub denumirea de castellanus de Lypua, topic ce reflectă caracterul fortificat al aşezării de la acea vreme. Soimoşul este atestat documentar din anul 1278 sub denumirea de Solymos (1319 - castellanus de Solumus), iar Radna este menţionată în anul 1440. Aşezat la răscrucea drumurilor ce duc spre Transilvania, Banat şi Ţara Românească, oraşul Lipova a avut parte de o istorie extrem de zbuciumată. Amplasarea strategică de la ieşirea Mureşului din defileu a făcut din oraşul Lipova un centru extrem de râvnit. Astfel, după invazia tătarilor din anul 1241 sunt refăcute fortificaţiile şi în jurul cetăţii prinde contur viitoarea aşezare urbană. De numele cetăţii sunt legate nume sonore ale istoriei precum sunt Iancu de Hunedoara, Matei Corvin, Gheorghe Doja, Ioan Zapolya etc.
Disputele succesive au făcut ca oraşul să intre de două ori sub administraţie otomană (1552-1595 şi 1613-1716), iar din anul 1716 intră sub dominaţie habsburgică. Lipova secolelor XVIII şi XIX este un centru economic dezvoltat cu bresle şi meşteşugari renumiţi. Lipova devine în timpul revoluţiei paşoptiste şi în prima jumătate a secolului al XX-lea un important centru de emancipare politică şi naţională de al cărui activitate sunt legate nume de rezonanţă precum Nicolae Bălcescu, Vasile Goldiş, Alexandru Mocioni şi Teodor Serb.
Populaţia oraşului număra la recensământul din anul 2002 un număr de 11236 locuitori. Din punct de vedere etnic, populaţia avea următoarea structură: 92,1% români, 4,4% maghiari, 1,0% rromi, 1,9% germani, 0,2% slovaci, 0,1% ucrainieni şi 0,3% alte naţionalităţi şi populaţie nedeclarată.


Cetatea Soimoşului a avut parte şi ea de perioade succesive zbuciumate strâns legate de evenimentele istorice ale Lipovei şi de rolul decisiv de apărare a principalei porţi de intrare spre Transilvania. Economia oraşului cunoaşte în prezent o dinamică puternică cu creşteri semnificative semnalate în toate sectoarele de activitate. Industria constructoare de maşini, industria uşoară, serviciile şi turismul sunt sectoarele economice cele mai bine reprezentate.

Potenţialul turistic de care dispune oraşul este unul de excepţie cuprinzând atât elemente ale fondului turistic natural dar mai cu seama din cel antropic. Marea concentrare de obiective turistice fac din oraşul Lipova un important centru de convergenţă turistică. Rezervaţia naturală "Balta Soimoş", Cetatea Soimoş, Mănăstirea "Sfânta Maria" din Radna, biserica "Buna Vestire" din Soimoş, ansamblul bisericii "Adormirea Maicii Domnului", muzeul orăşenesc, bazarul "Sub dughene" (bazarul turcesc), ansamblul urban din jurul primăriei (str. Nicolae Bălcescu) şi nu în ultimul rând staţiunea balneoclimaterică unde au fost puse în valoare izvoare minerale cu efecte curative care ar trebui să fie destinaţii precise pentru orice turist din ţară sau din străinătate care vizitează aceste locuri.

,